Prezentare romane, cărţi: Capitolul IV - a doua parte
Un produs Blogger.
Photobucket

sâmbătă, 7 august 2010

Capitolul IV - a doua parte


Capitolul IV
(continuare) 
  
În ciuda acestor semnale, destinul şi steaua lui în care mai credea, îl amăgeau pe Tase că este încă posibil ca în cel mult doi ani, când ar fi împlinit 22 de ani, să deţină un cont în bancă de 10 milioane euro. Disperat de insuccesele care s-au adunat, odată cu trecerea timpului, el a părăsit definitiv ideea că munca cinstită i-ar putea aduce foloase. Mult mai promiţătoare a început să îi pară activitatea ascunsă şi la plesneală.
Sătul de atâta corectitudine, pe care o considera acum ca pe un balast moral dăunător, primul pas pentru eliberarea de această prejudecată a decis să îl facă în direcţia jocurilor de noroc ca o tranziţie între afacerile cinstite şi cele ilegale. La baza noii sale viziuni privind modul de a face bani rapid, stau informaţiile primite de la doi domni care s-au aflat la un moment dat în cercuri bine informate.
Iată ce i-au spus la birt aceşti invitaţi, chemaţi în runda a II-a de sfătuitori: un cunoscut profesor universitar de drept, sărăcit şi părăsit de o nevastă lacomă şi imorală şi un judecător scos la pensie ca incompetent, înainte de termen. În fapt, omului i-a plăcut justiţia, dar numai în perioada când ea era oarbă nu şi acum când a început să vadă.
- Când mai lucram, şi-a început fostul magistrat dizertaţia, circulau prin mediile poliţiei şi cele avocăţeşti unele elemente de filozofie aplicată a infractorului; un fel de ghid pe care trebuiau să îl urmeze cei predispuşi să încalce legea şi să îşi gradeze acţiunile infracţionale până la limitele maxime în care puteau să beneficieze de binefacerile prezumţiei de nevinovăţie.
Uitându-se cu spaimă în dreapta şi în stânga ca nu cumva fosta sau noua securitate să îl asculte chiar şi după atâţia ani de când părăsise viaţa publică - obicei devenit tradiţie în Fomânia - şi nevăzând nimic compromiţător, s-a aplecat către Tase şi i-a vorbit în ureche:
- Dacă se întâmplă cu un escroc sau un clan de escroci să depăşească orice limită şi măcar de ochii presei sau de gura lumii trebuie să facă cunoştinţă cu beciurile poliţiei, cunoscute în argou sub numele de bulău, apare imediat şi salvarea lor.
După un nou contact bucal cu conţinutul paharului, ca să-şi facă curaj, mai liniştit, şi-a continuat, ceea ce ar fi putut să pară în ochii unor foşti colegi aflaţi încă în funcţiune,  delaţiunea.
- Cea care le sărea în ajutor era feciorelnica justiţie, săraca de ea, infirmă şi orbită de un trai prost în regimul comunist. Un timp ea şi-a păstrat cu modestie banda la ochi ca o amintire duiosă a recentului ei trecut idilic. Numai că, adaptându-şi apucăturile la exemplul dat de politicieni, o parte din justiţie şi-a scuturat pletele în faţa naţiunii ca un gest de eliberare de trecutul ei sărac şi a strigat răspicat să audă şi să ştie toată ţara: destul cu justiţia oarbă. Trăiască justiţia văzătoare!
În starea euforică pe care numai un vin bun consumat în prize cu o frecvenţă ce cu greu putea păstra oricui carnetul de conducere auto în buzunar, aproape indiferent la ce se putea întâmpla cu el, s-a îndepărtat de urechea lui Tase şi a început să vorbească la fel ca un om liber într-o ţară liberă: tare şi ignorând mesele vecine.
- După trezirea justiţiei din letargie, ea şi-a tăiat orificii pe măsură în banda care îi astupa vederea şi şi-a adăugat sisteme acustice speciale, să poată auzi mai bine fosgăitul hârtiilor de valoare. Rezultatul obţinut a fost cel aşteptat de ea; acum vedea şi auzea ca un individ pus pe scotocitul buzunarelor clienţilor.
            Aproape strigând, ca o refulare după atâţia ani, judecătorul şi-a vărsat năduful care a constituit şi motivaţia scoaterii lui din rândul magistraţilor.
            - Dar, vedeţi dvs., domnilor, găurile îi direcţionau privirea, bietele de ele, numai către portofelele şi buzunarele doldora de bani ale infractorilor ticăloşiţi în rele. Această justiţie originală ca şi democraţia fomână, înarmată cu un sistem audiovizual performant, a reuşit să mulţumească o anumită parte a populaţiei - dar nu pe cea onestă.
După câteva sughiţuri ratate, cu efortul presupus de nereuşita sa, şi-a continuat discursul pe cât de bărbătesc, pe atât de tardiv.
- Modul în care a reuşit ca timp îndelungat să nu pronunţe nicio condamnare a invinuiţilor din grupul corupţilor şi hoţilor pe care o străinătate uluită de ce se întâmpla în Fomânia îi numea “peştii cei mari”, arată tuturor adevărata ei faţă.
Din ce în ce mai entuziasmat de propriul său curaj, s-a ridicat în picioare şi a început o nouă tiradă, de data asta îndreptată împotriva căpătuielilor din justiţie.
- În nobila ei misiune, după ce a obţinut de la statul şi clasa politică câştiguri salariale uriaşe comparativ cu restul populaţiei, la care se adaugă sporuri aberante, halucinante, ea s-a înduioşat peste măsură de situaţia escrocilor şi hoţilor naţionali sau de aiurea. Acum îi mângâie pe creştet şi îi tratează ca pe nişte martiri neînţeleşi. Chiar şi infractorii înrăiţi, dovediţi, sunt priviţi cu compasiune şi eliberaţi din puşcării pentru motive ridicole. Vezi Doamne!, că aceştia, care nu s-au făcut vinovaţi decât de: furt, înşelăciune, trafic de influenţă şi de persoane, care au bătut, schingiuit, jefuit, violat, ucis - nu reprezintă, sărmanii de ei, un pericol social.
Bucuros de reînvierea curajului său, fostul judecător devenit un beţiv cu obiceiuri comune  breslei în care a intrat, a început să îl pupe pe Tase. Contactul epidermic propus de judecător nu i-a fost pe plac beneficiarului care căuta cu disperare să se ferească de băloasele lui atingeri.
- Fii atent, te rog, chiar dacă nu vrei să auzi, am să-ţi explic tot miracolul. Dacă şi această portiţă era ratată, atunci intra în lupta pentru dreptate un alt apărător al sistemului, cavaleria grea, glorioasa noastră medicină care, folosind galoane universitare, preia ştafeta protejării cremei escrocilor. Acestor tâlhari pentru care şi eşafodul ar însemna o pedeapsă blândă, li se eliberează acum certificate medicale, precum că nu pot suporta regimul de detenţie şi recomandă judecarea lor în libertate sau eliberarea din puşcării pentru îngrijirea sănătăţii.
Sesizând un început de mirare pe faţa celui care se îngrijea de umplerea paharelor, a simţit nevoia să se explice.
- Stai că-ţi dau şi un exemplu. Un astfel de caz s-a petrecut la eliberarea unui arab fomânizat care a fost acuzat de terorism şi spionaj. Datorită clemenţei acestei înspăimântătoare morişti juridico-medicale care practică o dreptate de tip şvaiţer, tipul acoperit la comandă, este bine merçi şi astăzi, ascuns undeva în lume, unde numai poliţia secretă fomână ştie dar se face că plouă, conducându-se  după un principiu născut dintr-o vorbă populară: “usturoi nu am mâncat, gura nu îmi miroase”.
Deşi se clătina bine pe picioare, discursul lui era coerent şi te ducea la gândul că era înregistrat  deja în mintea lui şi l-a învăţat ca pe o poezie pe care acum o repeta.
- Altă categorie o reprezintă borfaşii care îşi asigură libertatea plătind bani grei pentru prosperitatea materială a judecătorilor şi procurorilor. Ei beneficiază de amânarea până la calendele greceşti a termenelor de judecată şi de mutarea proceselor de la o instanţă la alta într-o sarabandă fără sfârşit. Astfel, bandiţii şi tâlharii pot muri de moarte bună în patul lor, plânşi cu o sfâşietoare jale de familie şi de amante.
După o lungă tăcere, a intervenit în discuţie şi profesorul universitar, cel fără noroc la nevastă, gelos pe colegul său de pahar care monopolizase toată discuţia.
- Este drept că şi cei care au încălcat legea au venit cu unele inovaţii. Toţi au luat obiceiul să-şi susţină nevinovăţia strigând ca din gură de şarpe că sunt victimele unor înscenări politice. Cei care au făcut toate matrapazlâcurile cu sprijin politic invocă acum persecuţii politice, dar nici unul dintre aceştia nu a cerut niciodată azil politic, nicăieri.
Încurajat şi el de vinul bun, asigurat la discreţie de amfitrionul lor, profesorul, ca şi prietenul său, fostul judecător o luase puţin la ureche şi vorbea tare, fără teamă.
- Toate aceste fenomene care s-au petrecut, au fost urmarea unor trăsături specifice Fomâniei dintre care înţelegerea cu rea voinţă a conceptului de libertate de toate păturile sociale, s-a situat pe primul loc. De regulă, toţi frustraţii nemulţumiţi de viaţa lor îl înţeleg aşa cum le este lor mai bine; de la a-şi face dreptate singuri până la a crede că totul le este permis; începând cu limbajul, continuând cu un comportament social necontrolat - că vezi bine şi el este o formă de manifestare a individului care nu trebuie îngrădită - şi terminând cu nesocotirea dreptului celorlalţi. Celor mai mulţi şi desigur celor mai inculţi, le este greu să înţeleagă regula universală a drepturilor omului; în primul rând axioma că şi ele au o limită care poate fi înţeleasă numai într-un singur mod: drepturile oricăruia dintre membrii societăţii se termină acolo unde încep cele ale omului de lângă el.
La un moment dat, profesorul şi-a întrerupt cuvântarea cu toate că se vedea că mai are multe de spus. Discursul lui a fost poate prea lung ori setea care îl măcina era prea mare sau poate că îl bântuia amintirea nevestei lacome şi infidele. Cert este că s-a oprit pentru a mai sorbi din vinul greu care zăcea în pahar şi se încălzea de pomană. Sau poate că îi plăcea gâlgâitul lui când era turnat din sticlă şi golea pahar după pahar numai să îl vadă gol şi apoi să mai audă o dată acel sunet divin care îl obseda. Oricare ar fi explicaţia, un timp nu a mai deschis gura decât pentru a o umple cu vin. După ce şi-a făcut plinul, cu precizia unui meseriaş experimentat, şi-a reluat discursul exact de unde l-a lăsat.
            - La nivelul unei culturi sociale care îşi trage seva dintr-un cras analfabetism accentuat de aerisirea gunoaielor apărute în viaţa publică, nu este de mirare acest mod ciudat de a înţelege libertatea. În prima fază a acestei lungi tranziţii despre care fomânii de rând cred că va dura probabil câteva sute de ani, capitalismul era văzut de mulţime ca o societate bine parfumată cu esenţe delicate, însă aşa cum o să vă convingeţi, el ascunde cu abilitate mizeria din spate. Mai mult, a continuat el exaltat, nesiguranţa conducătorilor în alegerea direcţiei în care să se îndrepte Fomânia pentru edificarea unui capitalism prosper a făcut încă o dată dovada incompetenţei lor. Rând pe rând, aceştia au cochetat cu modelele: suedez, japonez, finlandez şi multe altele. Din păcate, a fost ales pentru implementare un model original de inspiraţie locală, dubioasă, plin de greşeli şi neterminat, aflat în plină construcţie.
 Tase care comandase acest colocviu şi achita integral costul dezlegării limbilor celor doi, era numai ochi şi urechi. El se gândea că informaţii despre aceste ciudăţenii specifice Fomâniei erau prezentate de toată mass-media, dar nu atât de concentrate şi explicitate cum o făceau cei doi intelectuali rataţi de sistem. În plus, mai credea că nivelul de înţelegere individual era diferit funcţie de educaţie, mediu social, bunăstare, etc.
Concluzia trasă de el se potrivea stării de confuzie în care se bălăcea naţiunea. Deşi toţi citeau aceleaşi texte, interpretarea şi efectul lor asupra cititorilor era diferit.

Crezând că a fost dat la o parte de atitudinea tânărului cu aspiraţii de îmbogăţire, profesorul şi-a recuperat imediat locul simbolic la catedră şi a revenit în discuţie.
- Modul de înţelegere al transformărilor care au avut loc în societate şi mai ales al conceptului de libertate, a contribuit la structurarea membrilor ei care a luat sfârşit prin plasarea lor în tabere diferite cu interese ireconciliabile numite pompos şi nejustificat “partide politice”.
Nici fostul magistrat nu a acceptat să şomeze prea mult şi i-a tăiat scurt macaroana profesorului nefericit în dragoste, cu următorul monolog:
- Diferenţa dintre cei care şi-au forţat norocul prin acţiuni dincolo de limitele legii şi cei care au ales o viaţă modestă dar sigură, a fost o problemă de ordin moral. Unele statistici consemnează creşterea numărului celor care nu sunt dispuşi să-şi ducă existenţa la limitele decenţei şi să moară săraci, în vreme ce ei visează la funerarii naţionale. A fost o perioadă de timp în care mai ales cei săraci cu duhul şi slabi de înger au cedat în faţa ispitelor unei vieţi de lux. Scăpaţi de curând din capcana egalitaristă a comunismului, mirajul iahturilor, autoturismelor de lux, al vilelor cu piscine - la munte şi la mare, în ţară sau în străinătate - al amantelor voluptoase, blonde, mereu în pas cu moda şi al conturilor grase în bănci nu îi lasă să doarmă. Apariţia pe scena publică a marilor infractori, practicanţii sadea, nu a celor disimulaţi în oameni politici, a fost urmarea tupeului lor nemăsurat a cărei origine nu poate fi explicată într-atât este de neînţeles.
Ca într-un carusel, a venit rândul profesorului să profite de pauza luată de magistrat pentru împrospătarea stocului de băutură din stomac şi a preluat conducerea ştafetei.
- Lipsa de conştiinţă dublată de un caracter slab, predispus permanent la concesii şi negocieri cu iadul, dar şi a unei educaţii deficitare făcută de unul singur - mai mult din presa de scandal, din filmele de duzină şi din spectacolul violent al străzii - au accentuat şi facilitat această evoluţie al cărei rezultat final a fost deformarea lor umană. Mulţi au urmat această cale şi şi-au ratat viaţa, în ţară sau aiurea, după cum la fel de adevărat este că unii, după ce şi-au tras sute de milioane în cont, s-au făcut “lupi buni”.
Cucerit de erudiţia celor doi invitaţi Tase, cu mingea ridicată la fileu, a dat şi el o sentinţă incluzându-se astfel în rândul celor care au păreri.
- Tot din acea perioadă datează şi milardarii de carton, o faună ciudată ce acompaniază uneori o societate în schimbare. Mulţi dintre ei sunt şi astăzi îi puşcărie. Ei au înşelat şi au furat singuri fără complicitatea autorităţilor, împotriva sistemului şi nu au împărţit cu nimeni beneficiile escrocheriilor făcute. Acum plătesc, dar nu pentru actele lor reprobabile, ci pentru egoismul şi trufia lor.
Cu această concluzie s-a încheiat şi adunarea lor. E drept că de discutat nu mai puteau şi nici nu mai aveau ce. Vinul a fost tare, iar efectul lui devastator. Tase a comandat un taxi şi i-a expediat elegant pe invitaţi acasă.
Dacă magistratul ştia ce îl aşteaptă, ghinionistul de profesor mergea în necunoscut. Nu ştia dacă mai are nevastă, iar dacă avea una, nu îi era prea clar dacă locul în pat lângă trupul ei cald este liber sau ocupat de altcineva; sau dacă măcar putea să se odihnească pe canapeaua veche din hol. În timp ce gândea că cel mai bine pentru un fost bărbat ca el este să nu ştie nimic, a adormit şi astfel a scăpat de dilemă.

Rămas singur, Tase se mira cum a putut să reziste atât timp fără să participe la avalanşa de infracţiuni descrise şi condamnate de cei cu care şi-a petrecut seara. Era de neînţeles că i se întâmplat tocmai lui, un produs social greu de stăpânit; aflat într-un permanent conflict cu genele lui; crescut într-un mediu a cărei morală era în contradicţie cu ceea ce biserica nu iartă şi condamnă de mii de ani: preacurvia.
În mintea lui, s-a produs atunci ceva ciudat. A avut pentru prima dată îndoieli în legătură cu tot ce a însemnat viaţa lui. O întrebare chinuitoare îl răscolea: cum se numeşte în termeni ecleziastici ce a făcut Frosa - curvie sau preacurvie? Funcţie de răspuns, îşi putea preciza poziţia faţă de cele sfinte. Era conştient că va căuta încă mult timp răspunsul la această întrebare şi bănuia că acesta va veni foarte târziu sau niciodată.
Revenit din sfera gândirii teoretice pe pământ, gazda de ocazie nu a mai rezistat. Pojghiţa subţire a cinstei s-a rupt şi astfel a ieşit la iveală adevăratul personaj care era.
Chipul arătat de noul Tase, cel cu stofă de escroc, nu a fost de la început hidos. Trebuie acceptată ideea că, la fel ca şi societatea din care a provenit, avea şi el nevoie de o perioadă de tranziţie. Educaţia primită în şcoală a stat la originea primelor lui încercări de muncă cinstită şi a amânat întâlnirea cu destinul său adevărat. Pe măsură ce timpul a trecut şi s-a implicat tot mai mult în mecanismul haitelor de lupi lacomi, fără scrupule, poziţia lui faţă de societate s-a schimbat din rău în mai rău.
Astfel, el a renunţat la orice activitate la lumina zilei. Înainte de a se dedica cu toată imaginaţia şi talentul său adevăratei lui chemări - afacerile ilegale - a încercat să îşi croiască drum spre bogăţie prin lovituri de cazino. În scurta lui activitate de afacerist onest Tase, aflat încă sub influenţa Frosei, s-a condus în permanenţă după două principii:
- Să nu împrumuţi niciodată bani, în special de la bănci sau cămătari. Dacă o faci, toată munca ta va intra în buzunarele creditorilor.
- Dacă eşti capabil, muncitor şi ambiţios, să nu te asociezi niciodată cu nimeni din afara familiei. De cele mai multe ori asociatul ori te fură, ori nu face nimic aşteptând totul de la tine sau te trădează concurenţei.
După primele încercări de îmbogăţire prin muncă cinstită, pentru el a devenit limpede că nu poate face avere dacă, cel puţin în primă fază, când se câştigă primul milion,  nu acceptă compromisuri şi nu sfidează legea şi regulile.
În privinţa activităţilor economice mai mult decât suspecte de fraudă, Tase a descoperit că în general cele mari, adevăratele tunuri, scapă nepedepsite. Din acestea, la loc de frunte se află categorii îndeobşte cunoscute de toată lumea, dar care nu sunt la îndemâna oricui: traficul de influenţă, afacerile oneroase cu statul şi cu primăriile, privatizările dubioase sau de-a dreptul scandaloase, retrocedările de case şi terenuri cu acte false făcute cu sprijinul sau cu ştiinţa autorităţilor, licitaţiile trucate sau cu adresă, achiziţiile privilegiate de la furnizor unic şi multe alte coţcării şi abuzuri care lungesc lista lor şi o fac atât de stufoasă încât nu încape pe de-a întregul nici în Codul Penal.
Pentru a beneficia de toate acestea trebuia să fii un “ales”, dar nu de soartă ci de ei, de cei cărora naţiunea le-a încredinţat în superba ei naivitate, conducerea ţării.
Un exemplu devenit antologic este modul în care s-a desfăşurat grandioasa misiune numită oficial privatizare - în fapt cea mai mare escrocherie a secolului - prin care nişte slujbaşi au dat pe mâna unor aventurieri avuţia naţională pe bază de ciubuc, alias mită zis şi şpagă.
Ultimele trei cuvinte, diferite ca origine, dar cu semantică asemănătoare au dat semnalul  megaescrocheriilor care au lovit şi nenorocit o ţară întreagă.
Pentru a se putea folosi de experienţa în arta îmbogăţirii prin fraudă a predecesorilor săi care au tras adevărate tunuri, Tase a aprofundat diferite cazuri pe care le-a cules din presă, în special din rubricile de investigaţii. A fost uimit de o serie de afaceri făcute cu statul care, la prima vedere, apar ca fiind simple şi fără consecinţe juridice.
Două exemple de astfel de afaceri ar fi de ajuns să lase toată lumea cu gura căscată de uimire:
1. Achiziţia de la stat a unor bunuri subestimate grosolan şi revânzarea lor tot la stat de data asta  cu preţuri supraevaluate de zeci şi chiar sute de ori.
2. Încheierea de contracte cu statul pentru achiziţie de energie electrică ieftină şi revânzarea ei tot la unităţi de stat sau la alţi consumatori la tarife substanţial mărite. Marea investiţie pe care o fac pentru a deveni multimiliardari aceşti “băieţi deştepti“ ai neamului cum sunt alintaţi de cele mai înalte figuri politice ale ţării a fost cumpărarea unui computer şi angajarea unui operator. Pentru acest gen de afaceri, aşa cum a reieşit şi din interviul avut cu economistul sceptic, trebuiesc îndeplinite minimum două condiţii.
Cel ce face afacerea să fie în legătură strânsă cu unul din marile partide aşa zis politice şi să aibă drept complici slujbaşi ai statului sau, după caz, ai primarilor.
Întrucât nimic nu se face fără bani, din câştigul obţinut pe căi ilicite, minimum 10%  se ceda ca şpagă corupţilor din aparatul de stat sau primărie care au favorizat sau au închis ochii la matrapazlâc şi cel puţin aceeaşi sumă se transfera ca donaţie la partidul care a aprobat operaţiunea. Mai nou, se pare că politicienii şi marii slujbaşi ai statului şi-au crescut pretenţiile şi au impus formule de calcul pentru a se împărţi mai echilibat rezultatele furturilor cu acte în regulă. Similar cu formula de apreciere a frumuseţii feminine la concursurile de miss:  90-60-90, au apărut formule de calcul şi la tranzacţiile oneroase cu bunurile sau banii statului. Ultima din ele a mulţumit toată clica: 30-40-30. Termenii în care se înţelege formula sunt: 40% din suma plătită reprezintă valoarea reală a tranzacţiei, iar câte 30% revin executantului şi şefului din partea statului sau primăriei care a semnat contractul de atribuire.
În perioada când Tase a aflat mecanismul acestui fel de îmbogăţire, în ţară funcţionau deja mai multe grupuri de hoţomani, fiecare corespunzând unei culori politice. Ele acaparaseră toate posturile libere de escroci. Găştile formate din învârtiţii unşi cu toate alifiile puturoase ale şpăgii câştigau toate licitaţiile. În grupul lor nu mai rămăsese niciun loc liber pentru un amărât de escroc în devenire, ca Tase. Din informaţiile primite din “surse” taxa de intrare în aceste grupuri sau cotizaţia la fondul de proliferare al escrocheriei în Fomânia ajunsese la cel putin 500.000 euro.
Este drept că mai există o cale de îmbogăţire - drumul politicii. Tase aflase între timp ce cunoştea o ţară întreagă, şi anume că; ”politica este o afacere grasă în care se bagă cei care s-au ratat în meseria lor”, sau mai pe scurt ”politica este meseria celor rataţi profesional”. Singura calitate indispensabilă fără de care nimeni nu poate face carieră în politică în Fomânia este o ipocrizie fără margini, dublată de o nesimţire ce transcede unei fiinţe născute din femeie, bazată la rândul ei pe un obraz rezistent în mod natural, fortificat şi perfecţionat prin sârguincioase exerciţii astfel încât grosimea ei finală să nu poată fi perforată nici de rafalele gloanţelor dum-dum.
Cu toate că mulţi aspiranţi îndeplineau condiţiile draconice pentru a deveni politicieni de succes, drumurile păreau închise. Se puteau înscrie în orice partid, dar oricât de ticăloşi ar fi fost, nu reuşeau să pătrundă atât de repede cât doreau până la vârful lui.
 Oricum, sistemul politic oferea posibilităţi tentante şi facile pentru îmbogăţire dacă reuşeai să te strecori într-o gaşcă, infinit mai mari şi mai sigure decât prin muncă, sudoare, risc şi nesomn. Mai mult, pe nefericiţii care aleg drumul drept îi aştepta o luptă dinainte pierdută cu fiscalitatea, suspiciunea, controalele abuzive, şpăgile cerute de peste tot, taxele şi amenzile împovărătoare şi numai cine n-a trecut prin asta nu le cunoaşte.

După un stagiu de gândire, Tase a decis că a sosit timpul să îşi încerce norocul la cazino. Pentru a juca acolo îi trebuiau bani, dar ştia cum să-i procure. Consecvent cu regula în afaceri numărul unu “să nu te împrumuţi niciodată de la bancă sau cămătari”, Tase a plecat glonţ la Frosa pe care găsit-o la o cafea, de una singură.
A pupat-o pe obraz conform obiceiului pe care îl practica numai când vroia să obţină ceva de la ea şi, ţinând-o de mână, a atacat-o direct:
- Mămică, am nevoie să îmi arăţi cât ţii tu la mine şi cât de mult vrei să reuşesc în viaţă pe picioarele mele. Uită-te la mine, mă vezi, sunt fericit. Astăzi s-a ivit în sfârşit şansa vieţii mele. Cineva mi-a propus o afacere grozavă. O să vezi că în curând o să fiu bogat, foarte bogat, aşa cum îmi doreşti şi tu.
Jucând în continuare un rol din piesa Cum să-ţi  înşeli propria mamă”, el a făcut o pauză strategică, să poată vedea ce efect are entuziasmul lui asupra Frosei. Uşor decepţionat de lipsa ei de reacţie, a continuat fără să se descurajeze:
- Numai că persoana respectivă, foarte serioasă, nu vrea să încredinţeze afacerea oricui, ci numai unuia deştept ca mine, dar care dispune şi de nişte bani, pentru rulajul începutului.
Considerând că este momentul potrivit, a luat un aer cât mai bărbătesc şi a atacat decisiv, ca şi cum ceea ce îi cerea el era un drept câştigat dinainte şi acum îndeplinea numai o formalitate.
- Aşa că te rog, dragă mamă, să mă împuterniceşti să pot face operaţii bancare în contul tău şi aşa să îi pot arăta acelui domn că am bani în bancă. Binenţeles că nu mă ating de ei fără ştirea ta, a continuat minţind fără ruşine.
- Bine, dragul meu, te cred şi te ajut, i-a răspuns Frosa după o scurtă gândire.
Tase, un adevărat escroc sentimental, o gâdilat-o în mândria ei de mamă. Aprecierea măgulitoare a acelui domn binevoitor la adresa copilului preferat, inventată de el si încrederea cu care feciorul iubit şi-a pus viitorul în mâinile ei, au contribuit decisiv la acceptarea cererii. Frosa, înmuiată, a cedat fără luptă.
Curvă sau matroană respectabilă, mama este tot mamă. Iubirea de mamă, care pe Frosa o va lăsa pe drumuri cum se va vedea mai târziu, nu are legătură cu trecutul unei femei, ea există pur şi simplu pentru că nu se poate altfel; nimeni şi nimic nu o poate schimba. Este prea puternică ca împrejurări diferite în timp şi spaţiu să o poată schimba. Este eternă.
- Mulţumesc, mamă, rămâne să mergem la bancă, să completăm şi să semnăm hârtiile, dar nu acum, dacă eşti de acord, mâine, e bine mâine, mamă?
- Când vrei tu, oricând.

După această scurtă conversaţie, în urma căreia, aşa cum din păcate i-a fost scris, Frosa şi-a pierdut toţi cei 150.000 de Euro câştigaţi vânzându-şi trupul oricui plătea bine, s-au aşezat la masă, fiecare cu gândurile lui.
            Ea, mulţumită că l-a ajutat, el cu gândul aiurea şi cu un sentiment ciudat de vinovăţie; că a comis deja primul furt şi poate cel mai grav. I-a furat Frosei, în societate fosta damă de consumaţie, în viaţa privată iubitoarea lui mamă, toată agoniseala şi a pus-o pe drumul înspăimântător şi jalnic al azilului de bătrâni.    




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sustin campania

Persoane interesate

Vizitatori

cc