Capitolul II

Capitolul II

În care se face legătura între apariţia întâmplătoare pe lume a lui Tase Beştelitu’ şi alegerea unei cariere de succes de către focoasa lui mamă. Proaspăta văduvă ia frâiele conducerii familiei.

Coana Frosa s-a consolat repede de pierderea soţului său pe care de altfel nu şi-a putut-o explica niciodată. Faptul în sine i-a depăşit slabele ei cunoştinţe în materie şi nu a înţeles  cum a fost posibil ca un bărbat tânăr să moară numai pentru că a făcut amor, fie şi pe post de femeie, oferindu-i unui alt bărbat fundul în lipsa unui orificiu mai specializat.

Nenorocirea care l-a lovit pe domnul Beştelitu’ a făcut-o să se mire cum de mai trăieşte ea, având în vedere nenumăratele ei escapade amoroase.

Judecând după numărul lor ar fi trebuit să moară demult. Ce a înţeles Frosa foarte bine este însă că a rămas văduvă şi capul unei familii de care trebuia să se îngrijească, formată la acea vreme din trei suflete, cifră în care se includea.

Moartea neaşteptată a soţului ei a pus-o pe  doamna Beştelitu’ în situaţia să gândească  pentru prima dată în viaţa ei. Ca să trăiască şi să-şi crească copii, avea nevoie de bani. Cum ei nu cresc prin copaci, trebuia să muncească undeva pentru a-i câştiga.

Până atunci nu lucrase nicăieri, nici la stat, nici la privaţi şi nici nu a prestat vreo activitate independentă. Nu a vândut bomboane agricole sau flori, nu a închiriat copii cu ziua de la rude sau prieteni să meargă cu ei la cerşit, nu s-a ocupat cu ghicitul şi nici cu furtişagurile mărunte. Deci, până atunci fusese în afara câmpului muncii. Cea mai importantă misiune de care îşi amintea era că trebuia să-şi desfacă la iuţeală picioarele când sesiza că soţul ei doreşte să îi arate că o iubeşte.

Cum nu ştia carte şi deci nu putea fi angajată decât la mătură, Frosa se afla în faţa unei alegeri greu de făcut. Ori se apuca de făcut curăţenie, măturând străzi în lung şi în lat sau sute de metri pătrati de birouri, ori ea şi plozii ei mureau  de foame.

Tot gândindu-se ce drum să apuce, i-a făcut cu ochiul o alternativă care  nu a lăsat-o indiferentă: să se specializeze în cea mai  veche meserie din lume. Pentru această meserie a avut de la început a anumită predispoziţie.

Bunăoară, simţea permanent mâncărimi ciudate într-o anumită parte a corpului, zonă aşa-zis ruşinoasă care, nefiind destinată expunerii publice, era ţinută de toată lumea acoperită. Ea avea o altă părere despre acea parte a corpului pe care numit-o în secret zona plăcerii. Mâncărimile de acolo îi păreau cel mai greu de ostoit.

În final, ele, mâncărimile, au ajutat-o să ia decizia cea mai  înţeleaptă. Va îmbrăţişa meseria de curvă plătită. Având în vedere natura umană şi uşurinţa cu care bărbaţii se decid repede să cadă în păcat la vederea unei femei frumoase, noua meserie îi dădea certitudinea că va scăpa de sărăcie şi belele. În plus, simţea în toată fiinţa ei o chemare deosebită pentru o astfel de activitate. Drept urmare, fără să mai piardă timpul,  a început să o practice intens cu oricine îi cerea acest lucru şi aşa a apărut pe lume cel de al treilea copil al mamei Frosa, născut într-o zi de vară fierbinte, la un  an şi jumătate de la moartea soţului său.

Băiatul a primit la naştere numele de Tase, în amintirea nimănui, mai mult dintr-o toană de a maică-sii.

Nimeni, nici chiar mama Beştelitu’ nu ştia cine este tatăl copilului. Când a venit timpul să îl declare la primărie a completat cu sinceritate la rubrica numelui tatălui - autor necunoscut.

Funcţionarul de la starea civilă, un tânăr căruia abia îi dăduseră tuleile, la auzul explicaţiei date cu seninătate de solicitantă, s-a înroşit atât de tare încât obrazul lui de băiat fin, crescut cu colaci adunaţi din pomeni de taică-său - un cântăreţ în strana bisericii din cartier - a căpătat culoarea florii numită moţul curcanului, o plantă ornamentală nelipsită din mai toate grădinile mărginaşe.

Schimbarea atât de vizibilă a feţei băiatului a enervat-o pe vajnica mămică, venită să declare deschis apariţia unui nou membru de familie în cocioaba ei.

- Ce te râzi mă?, l-a apostrofat Frosa pe tânărul slujbaş de la starea civilă, care culmea!, nu râdea, era prea derutat să o facă. Nelăsând nimic la voia întâmplării, mama jignită a continuat.

- Tu, mă, de colo, se vede că ai caş la gură şi nu cunoşti istoria neamului ăsta al nost’, învăţat să trăiască liber ca pasărea cerului, să facă ce-i pofteşte pipota; că acuşi mă supăr şi fac cu tine  un examen de te las repetent, ca la şcoală. Nu te uita aşa la mine ca la Sfânta Elefteria, tot eu sunt, măi, prostănacule!

Sub imperiul declanşării unei crize de cras analfabetism care îi caracterizează pe cei fără nicio zi de şcoală, dar care sunt învăţaţi de mici să ascundă acest adevăr, Frosa, care abia desluşea valoarea banilor după culori, avea pretenţia să înveţe carte pe cineva care, măcar teoretic, terminase 12 clase.

- Bă, ce faci, nu scrii odată numele la băiat în catastif? Lua-v-ar dracu, că plec şi o să alergaţi voi după mine să-mi daţi ceferticatul.

Părându-i-se că a fost prea aspră, Frosa s-a mai îmbunat şi, muind glasul, a hotărât să-i mai dea o şansă slujbaşului. Băiatul, prostit, se uita la ea cu gura căscată. Furia ei nu era singurul motiv pentru care el o privea fascinat. Femeia arăta trăsnet - bine făcută, apetisantă, voluptoasă, parcă ea era aceea care pozase într-unul din cele mai cunoscute tablouri din cartier, care nu lipsea din casa oricărui gospodar. Cine a crescut la ţară sau la periferia târgurilor ştie despre ce tablou este vorba. L-a văzut în zeci sau sute de case, atârnat pe peretele celei mai frumoase camere. El reprezintă o tânără femeie, brunetă, puternică, pe jumătate dezgolită, pictată într-o poziţie ademenitoare, culcată  într-o rână. Această pictură de duzină, făcută de cel mult un zugrav, era idealul de frumuseţe feminină al cartierelor prăfuite de la marginea oraşelor.

Nimeni din cei care mergeau la bâlciul anual nu rezista tentaţiei şi se întorcea acasă triumfător cu această operă de artă. După ce se săturau să o admire, o agăţau în camera de oaspeţi, având convingerea că deveniseră posesorii unei picturi celebre, mai ceva ca Gioconda lui Michelangelo Buonarotti.

- Acuş’, la sfârşât, dacă eşti băiat dăştept am să-ţi pui eu o întrebare, să vedem dacă poţi să îmi dai un răspuns. Dacă ştii, primeşti de la mine un cadou, a adăugat ea, mişcându-şi provocator şoldurile şi sânii, arme pe care punea mare preţ, dându-i totodată de înţeles în ce ar consta premiul ei. Ştia ea ce ştia despre metehnele bărbaţilor şi îşi agita sânii preventiv, ori de câte ori avea prilejul.

- Spune-mi dacă vrei şi cunoşti, ce înseamnă, un copil făcut din flori? Crezi că el miroase mai frumos? Sau tot a rahat, dacă îl ţii nespălat?

Fără să aştepte ca băiatul să deschidă gura, grăbită, Frosa foarte sigură pe ea, a răspuns în locul nefericitului torturat acum nu numai de autoritatea ei, dar şi de viziuni erotice.

- Este numai o chestie de cum se aude. “Făcut din flori” sună mai frumos, mai botanic mai cevaşilea, parcă ar fi cules dintr-o grădină sau de pe un rond de flori. Da, sună mai frumos a confirmat ea, decât să auzi dă unul ieşât din mă-sa pe pat acasă sau la fabrica aia de copii, nu ştu ezact cum se cheamă la voi boierii: “masturnitate” parcă. Că pe toţi, de la Vladică la opincă, de la regină la ţigancă, tot într-un fel îi faci, şi-a încheiat ea filozofic explicaţia şi, după ce a tras un: hi, hi, hi, a dat-o pe un râs trivial, plin de subînţelesuri.

Inutil să mai precizăm că în acest timp, băiatul cântăreţului din strana bisericii se înroşise ca un rac şi părea în pragul unui atac de dambla. Hormonii lui făceau ce vroiau din el. Bietul băiat virgin capitulase de mult în faţa lor.

După cum se vedea, Frosa purta lupte grele cu gramatica. Câţiva flăcăi mai îndrăzneţi sau poate mai pofticioşi, atraşi de cărnurile ei, au început să se dea pe lângă ea, ba ciupind-o de fund, ba de sâni, gesturi prin care îi transmiteau în modul acela primitiv opinia lor că o plac şi ar dori ca ea, după ce îşi termina treaba la starea civilă, să le acorde un interviu.

Frosa bănuia ce fel de interviu doreau ei să le dea. Şi asta pentru că şi-a amintit un banc care a circulat de mult, pe vremea Împuşcatului,  prin primăriile săteşti şi CAP-uri.

 “Se spunea că la o gospodărie colectivă, se anunţase prin regionala de partid că va sosi în vizită o mare delegaţie, posibil chiar secretarul general al partidului. Preşedintele CAP-ului a întocmit la iuţeală un plan de vizită alcătuit în aşa fel încât mărimile să nu vadă mizeria, dezordinea şi sărăcia din unitate. Pentru asta, a ales să fie vizitată ferma de păsări unde, stapână peste orătănii, era o codană nurlie pe nume Maria, cunoscută în tot satul pentru isprăvile ei amoroase. Se ştie că o vizită la un nivel aşa de mare este precedată de sosirea a tot felul de băgători de seamă. Primul dintre antemergători s-a nimerit să fie un ziarist trimis de la raion să-i pregătească pe neisprăviţii de ţărani, să nu se facă de râs în faţa conducerii ţării.

Mai ales să-i înveţe cum să aplaude delegaţia, ce să vorbească, ca nu cumva să le scape prostii din gură şi să iasă altă dandana. Dornic ca vizita să iasă bine, imediat ce a aflat de sosirea ziaristului, preşedintele CAP-ului a dat fuga la ferma de păsări, să-i anunţe Mariei vizita lui.

- Fă, Mărie, uite, acuş’-acuş’, soseşte un ziarist să vadă ce şi cum şi să-ţi ia un interviu.

Maria, care avea acelaşi nivel de educaţie ca şi preşedintele CAP-ului, ca tot satul de altfel, nu era posesoarea  unui vocabular prea dezvoltat. Nici nu îşi bătea capul pentru asta. În cazul de faţă, ea nu ştia ce înseamnă cuvântul “interviu” şi, cum era firesc, a cerut lămuriri de la şeful ei.

- Nu vă supăraţi tovarăşe preşedinte. Ce înseamnă cuvântul interviu?

            Preşedintele, surprins de întrebare, după o scurtă perioadă de gândire, i-a răspuns cum s-a priceput:

            - Nu prea ştiu nici eu, Mărie, dar pentru orice eventualitate spală-te tu la…acolo...ştii tu unde…”  

            În timp ce Frosa rememora şi gusta din nou această glumă răsuflată, prin cap îi treceau tot felul de gânduri. Virginitatea acestui băiat era atât de evidentă, încât s-a decis să îl încurce puţin. În acelaşi timp, i-a trecut prin cap că, poate în felul ăsta,câştigă şi ea  un ban în plus, iar lui, în mod sigur îi face un bine. Zis şi făcut: afişând o dezinvoltură care îi arăta predispoziţia pentru viitoarea ei carieră, s-a întors către el şi i-a spus.

            - Măi băiete, tu eşti prea cuminte. Este că până acum nu ai cunoscut femeia? Uite, dacă vrei tu, te învăţ eu ce este amorul. Dar nu pe gratis, o să te coste 10 dolari, şi mă jur pe ţigăneşte că nu o să-ţi pară rău, ba ai să mai vrei. Iar pentru că ţi-am desluşit această taină, o să-mi mulţumeşti toată viaţa.

            Văzându-l că stă de lemn tănase, ca să fie mai convingătoare, s-a apropiat de el, i-a luat mâna şi, cu mâna ei, i-a băgat-o în sân.

            - Ce simţi?, l-a încurajat ea, presându-i mâna transpirată de emoţie pe sânii ei care palpitau în aşteptarea mângâierii. Ca să fie sigură că  inspiraţia ei are efect, i-a îndesat mâna adânc în corsaj, însoţindu-şi gestul de un comentariu cu care l-a făcut praf şi pulbere pe tânărul adolescent.

            - Ia mângâie tu cu mâna ta aici, că ţâţa nu muşcă, îl ispitea ea, căutând să se asigure că mâna lui îi palpează sânii. Uite!, a insistat ea, apăsându-i mâna pe sâni şi rotind-o pe suprafaţa lor, mai mult ca să-l bage în boale, i-a cerut părerea. Hai, zi-mi ce simţi? Îţi plac?

            Băiatul, cu un gest spontan, inconştient şi nestăpânit, a băgat şi a doua mână în locaşul unde se zbăteau înfioraţi sânii ei, a căror configuraţie anatomică specială şi elasticitate îl obsedau la femei de când i-au dat primele tuleie. Cu ochii ieşiţi din orbite, nu a schiţat niciun gest de retragere a mâinilor din corsajul generos şi primitor al Frosei. Deşi se gândea cu groază ce s-ar întâmpla dacă mama lui l-ar vedea cotrobăind astfel în decolteul unei femei, a continuat să-i mângâie sălbatic, cu ochii închişi.

            Aproape leşinat de spaimă şi emoţie, băieţandrul, neştiind ce face, cu mâinile băgate pâna la coate în rochia ei, s-a trezit că îi frământă sânii cu violenţa necunoscătorului, transformând plăcerea femeii într-o durere difuză. În acelaşi timp s-a lipit de ea tremurând din toate încheieturile.

            - Ho, stai, mă, puţin, nu acuma, mai pe seară, l-a domolit ea. Te aştept la mine. Vezi, nu uita să ai cei 10 dolari la tine.

            Cu aceste vorbe, Frosa l-a lăsat în plata Domnului şi s-a grăbit să ajungă afară, lângă poarta primăriei, unde spera că grupul flăcăilor ciupitori o mai aşteaptă. 

            Ei erau acolo, încă nu plecaseră. Când Frosa a ajuns lângă ei, a făcut o remarcă sfidătoare cu glas tare, să fie sigură că este auzită.

            “A văzut cineva vreodată câini plecând din faţa măcelăriei?” Remarca ei nu îi privea numai pe flăcăi. Era jignitoare şi pentru ea. La rândul ei, se vedea ca o bucată de carne crudă adulmecată de dulăi.

            Strângând din dinţi ea se îmbărbăta în felul ei. Era tot mai convinsă că o femeie singură ca ea, cu trei copii, rămasă văduvă de timpuriu, fără carte, fără niciun sprijin de nicăieri, nu avea decât o singură şansă de supravieţuire: să se culce cu toţi bărbaţii care pot plăti pentru asta. Se amăgea totuşi că opinia publică va putea trece peste prejudecăţi şi o va privi cu îngăduinţă ca pe o femeie care aduce plăceri, ocolind astfel, cât se putea, vechile denumiri peiorative  cu care societatea gratula această categorie disperată de femei.

            Ca reprezentantă a sexului său, Frosa era frumoasă şi bine făcută. Ea se găsea în situaţia ideală pentru cariera alesă, mai ales că era singurul lucru la care se pricepea. Trebuia numai să-şi ia inima în dinţi şi să decidă când va începe să extindă la întreaga comunitate lucrările pe care le făcea înainte numai cu bărbatul ei în pat, după ce sufla în lampă.

            Când a început să lucreze, cu tatonări la început timide, a constatat că o astfel de practică, chiar dacă unii o consideră imorală, ei nu îi displace, ba din contră, îi place şi încă foarte mult. După părerea ei, acest sistem de schimbare zilnică sau de mai multe ori pe zi a partenerilor, era o schimbare în bine faţă de ce ştia ea.

            Flăcăii, nerăbdători, nici nu bănuiau la ce anume se gândea Frosa. Tot ce cunoşteau ei era că femeia asta se vindea deja şi nu cerea mult. Mai auziseră ei că era bună meseriaşă, o adevarată artistă. Dacă s-ar fi organizat cursuri de perfecţionare şi specializări în domeniu la sfârşitul cărora să se dea diplome, ea ar fi putut progresa într-atât, încât să ia doctoratul în materie cu menţiunea Magna cum Laude.

            Târguiala lor cu Frosa nu a durat mult. S-au înţeles repede, după care s-au despărţit urmând ca la ora şi locul stabilit să se întâlnescă pentru a pune în practică înţelegerea făcută.

            Acum, când Frosa mai hotărâtă decât oricând a decis ce va face în viaţă, se cuvine să nu îl părăsim la nevoie pe neajutoratul băieţandru, fiu de cântăreţ bisericesc.

            Emoţionat, acesta se pregătea pentru nesperata iniţiere. Pe scurt, după o chinuitoare aşteptare, imediat ce i s-a părut că se înserează, adolescentul a intrat tiptil în casă, a luat din sipet singura lui avere, o bancnotă de 10 dolari primită cadou de ziua lui şi, tremurând, a plecat glonţ la Frosa să i se predea împreună cu  ochiul dracului, cei 10 dolari, preţul cerut de ea.

            Când l-a văzut sosind în galop, alb ca varul, cu gura încleştată, Frosa a zâmbit şi a decis să nu îl amâne şi să rezolve chiar atunci pricina dintre ei. Mai ales că tocmai se întâmpla ca şi ea să fie apucată de acea mâncărime care i-a uşurat decizia de a se dedica meseriei de împărţitoare de plăceri.

            După ce a trimis ţâncii prin vecini, Frosa i-a luat mai întâi dolarii, după care, ţinându-l de mână pe nerăbdătorul amorez, l-a împins în bordei. Fără vorbă multă şi-a lepădat rochia, căci chiloţi nu avea, şi a rămas pentru o clipă goală, nemişcată, ca o stană de piatră în semiîntunericul bordeiului.

            L-a încolăcit apoi cu braţele ei fierbinţi de dorinţă şi grăbită să scurteze preambulul, i-a tras pantalonii jos.

            Ce a urmat, a fost o treabă de rutină. Cu experienţa ei, l-a îndrumat în direcţia corectă, s-a aşezat sub el şi a început acel joc parşiv al mişcărilor circulare şi al contrelor savante, astfel că bietul baiat a fost gata înainte de a înţelege prea mult din ce i se întâmpla. El a trăit însă acel spasm nebun care înrobeşte bărbaţii şi îi leagă pe vecie de femei. Numai că, în opinia lui, şocul a fost de scurtă durată şi din acest motiv a continuat exerciţiul cu mişcările spasmodice proaspăt învăţate, până când Frosa l-a apostrofat cu un aer de superioritate:

     - Opreşte-te, mă, că te-ai termenat!

Aşa a început pentru Frosa o nouă etapă de viaţă. Acum, când ocupaţia pentru care a optat a devenit oficială, cel puţin pentru ea, se gândea să modernizeze sistemul şi să renunţe definitiv la amorul clandestin, făcut pe furiş, să nu audă sau să vadă vecinii. Ea visa să facă din această activitate o meserie în toată regula, să-şi impună standarde ridicate, încât să devină cunoscută şi respectată ca o mare specialistă în domeniu.