Capitolul III

Capitolul III

SRL-ul coanei Frosa. Istoria prescurtată a afacerii deschisă de ea de la înfiinţare şi până la lichidare. Tase, copilul favorit creşte şi vădeşte de timpuriu apucături rele. Mama lui îl iubeşte şi nu ia în seamă proastele lui obiceiuri.

Cum s-a mai spus, Tase a venit pe lume din întâmplare sau, mai bine zis, din zburdălnicia mamei lui, rămasă văduvă de timpuriu.

După cum se ştie, după sfârşitul de râs al soţului ei, Frosa lui Beştelitu’ ţambalagiul, a rămas fără niciun mijloc de trai. Ca să supravieţuiască şi să-şi crească cei doi copii rezultaţi în urma căsătoriei cu defunctul soţ, a început să se dea ba la unul, ba la altul pentru bani, până când a ajuns, cum recunoştea ea mai târziu cu mândrie: o curvă adevărată.

Decesul soţului îi schimbase viaţa mai mult chiar decât atunci când o furase de la părinţi, la vârsta de 15 ani şi o făcuse femeie, direct pe uliţă, lângă un gard.

Nu s-au stins bine ecourile înmormântării lui, făcută cu mult fast, cu trei popi şi muzică aleasă, că de’, fusese un artist, că au şi început comentariile batjocoritoare şi neîndurătoare cu văduva, ale obştei. Domnul Beştelitu’ a rămas în amintirea tuturor ca primul membru al comunităţii cu un sfărşit de pomină. El a murit, cum se spunea, fără ocolişuri în cartier “de o boală de cur”. În mediul acela, atât se ştia despre SIDA, că apare dacă relaţia sexuală se consumă prin dos.

Cum cei mici cereau fără încetare să mănânce, Frosa a trebuit să se exerseze din ce în ce mai des în proaspăta ei ocupaţie fără să-şi aleagă partenerii. Aşa a venit pe lume, fără comandă, Tase, încă o gură de hrănit.

Ce-i drept, Frosei îi plăcea meseria ei şi se minuna, mulţumindu-i Celui de Sus că i-a dat un instrument cu care poţi să câştigi bani muncind cu plăcere la ceva de care nu se mai sătura. Şi nici nu era prea complicată munca asta a ei. Trebuia să-şi ridice fustele până la brâu, iar dacă pretenţiile clientului erau mai mari chiar să se dezgolească complet şi să stea cuminte până când cel căţărat între timp deasupra ei reuşea să se descurce cu obiectul tranzacţiei.

În acest stadiu, Frosei nu îi rămânea altceva de făcut decât să icnească, iar dacă individul plătea bine, să scoată anumite vocalize specifice, ca să-l amăgească precum că el ar fi grozav de bun în sportul pe care tocmai îl practicau. Când ea voia să dea lucrării pe care o executa o notă de strălucire aparte, se angrena în executarea unor mişcări proprii de împingere în contratimp cu cel aflat deasupra. Acest răsfăţ pe care îl făcea numai pentru anumiţi clienţi, avea mai multe efecte beneficii:

-  în primul rând, un efect financiar pentru că ridica tariful prestaţiei;

- în al doilea rând, avea un puternic efect moral. Luptând contra clientului, cum era vizibil că o făcea, lăsa impresia unui gest de revoltă; dovada, pe de o parte a dezacordului dintre ea şi cel aflat la etaj, precum şi a faptului că ea părea că face parte din opoziţie, împotrivindu-se acţiunilor întreprinse de el;

- în fine, mişcându-se decalat în timp, atitudinea ei generală îl făcea să pară pe individul cu care transpira împreună, drept agresorul intimităţii ei.

Aşa, coana Frosa, cum era apelată acum cu respect în cartier, s-a transformat dintr-o femeie destinată prin căsătorie domeniului privat, în o femeie la care aveau acces toţi bărbaţii plătitori: pe scurt a devenit o femeie publică. Niciodată Frosa nu s-a plâns de munca ei şi nu înţelegea pe nimeni din cei care se văicăreau că trebuie să muncească. Ea ar fi muncit oricât pentru bunăstarea familiei.

Anii treceau şi Frosa, mai bine împlinită acum şi frumoasă foc la cei 22 de ani ai ei, câştiga bani buni, atât de mulţi că îşi hrănea copiii numai cu produse de la Mc Donald’s, îi ţinea curăţei şi bine îmbrăcaţi. Surplusul îl împrumuta drept camătă şi după alţi câţiva ani de la deschiderea SRL-ului ei, cum îi plăcea ei să-i spună afacerii, şi-a luat Merţan şi casă.

De la o vreme, Frosa şi-a permis unele investiţii. Prin licitaţie, a devenit acţionară la o firmă care se ocupa de importul prezervativelor parfumate. A chibzuit mult până să aleagă unde să-şi investească banii şi a ales această firmă din domeniul de activitate unde avea expertiza necesară. Se înţelege de la sine că, pentru a-şi întări calitatea de acţionar, ea trebuia să facă reclamă gratuită şi agresivă pentru produsele din nomenclator. Totodată, a trebuit să asigure condiţiile necesare pentru desfăşurarea demonstraţiilor practice. Bancul de probă la care s-au făcut verificările ce urmau să ateste trăinicia şi eficienţa prezervativelor, a fost chiar ea.

Acţiunea s-a desfăşurat în faţa unei asistenţe numeroase din care nu au lipsit negustorii din branşă: proxeneţii, codoşii şi peştii, doritori - nevoie mare - să se instruiască cât mai profund cu privire la calităţile acestor martori tăcuţi şi eficienţi ai plăcerilor.

Pentru a se definitiva sortimentaţia produselor ce urmau să constituie paleta de import, o  parte dintre acţionarii principali, din respect pentru clientelă, au ţinut morţiş ca, în numele acestora, să verifice pe viu calităţile prezervativelor. Ele nu trebuiau să se fisureze în timpul activităţii, oricât ar fi ea de agitată, să nu creeze o cât de mică stare de jenă asupra părţilor aflate în contact în timpul executării procedurii şi să nu lase impresia existenţei unei pelicule străine între epiderme care să aducă prejudicii calităţii orgasmului. Şi, în sfârşit, să emane parfumul prevăzut în prospect pe toată durata partidei.

Cu toată îmbulzeala inerentă produsă în timpul demonstraţiilor, Frosa a rezistat cu zâmbetul pe buze întregului grup de asediatori, uimindu-i pe participanţi cu rezistenţa, insaţietatea şi talentul ei. Departe de a-i fi pricinuit vreun neajuns, aceste lucrări practice, în ansamblul lor, i-au mărit notorietatea şi i-a dublat numărul de clienţi fideli.

Apogeul ascensiunii în domeniul afacerilor l-a atins, însă, odată cu obţinerea dreptului de reprezentare pe ţară a unei firme care avea ca obiect de activitate comercializarea unui fel de jucărioare destinate exploatarii slăbiciunilor omeneşti. Chiar de la deschiderea reprezentanţei, a devenit clar pentru toată lumea că, de fapt, firma respectivă comercializa jucării sexuale.

Pentru câştigarea competiţiei de atribuire a reprezentanţei şi punerea cu botul pe labe a concurenţei, Frosa a trebuit să ducă o luptă crâncenă, dură şi lipsită de scrupule. În final, ea şi-a adjudecat victoria, ca urmare a facilităţilor pe care le-a acordat; suportarea costurilor ocazionate de demonstraţiile “live” şi susţinerea instruirii practice a distribuitorilor privind importanţa produselor firmei în jocul dragostei plătite.

         Afacerile descrise au propulsat-o în topul meseriaşelor avangardiste din breaslă şi i-au adus mai târziu beneficii substanţiale. Dacă se are în vedere numai livrarea gratuită a prezervativelor pentru activitatea proprie, nelimitată cantitativ şi cota parte din drepturile de imagine pentru reclamele filmate cu Frosa devenită pornostar, se poate lesne imagina că profitul ei a atins un nivel semnificativ.

Aceste extinderi, adăugate la ocupaţia ei de bază, au transformat-o dintr-o curvă modestă, într-o prosperă femeie de afaceri, chiar dacă şi înainte de lărgirea domeniului său de activitate avea o clientelă stabilă, cu posibilităţi de câştig peste media locului şi a meseriei. Astfel a reuşit ca în scurt timp să-şi creeze un portofoliu impresionant de clienţi care o recomandau de la unul la altul ca o foarte bună profesionistă, meseriaşă până în vârful unghiilor. Pentru a-şi menţine poziţia de lider, muncea mult, cât o echipă întreagă de “fete”, dar nu s-a plâns niciodată. Nu şi-a luat niciodată ajutoare sau ucenice, cu toate că oferta de forţă de muncă în domeniu era mai mult decât îndestulătoare, s-ar putea spune chiar excedentară.

“Meseria asta trebuie să o faci singură dacă vrei să ai succes”, era maxima ei preferată. Munca ei plină de abnegaţie, alături de faimă şi prestigiu în meserie i-a adus în scurt timp şi o bunăstare materială de invidiat. Acum, ea îşi putea permite aproape orice dorea; firea ei  prudentă a făcut ca, spre binele ei, să nu îşi dorească decât avantaje rezonabile.

Într-o vreme îi căşunase să se apuce de învăţat limbi străine, să iasă la export sau să atragă clienţi din afara ţării. Nu îi era prea clar nici ei ce şi cum anume, dar s-a răzgândit şi şi-a concentrat atenţia asupra educării copiilor.

Aşa a ajuns eroul nostru, Tase, să fie înscris la o grădiniţă din centru. Pentru paza lui, Frosa a tocmit bodyguard şi acum el părea, ba chiar şi era - un copil de bani gata.

După “înaltele lui studii la grădiniţă” ambiţioasa lui mamă l-a înscris la una din cele mai bune şcoli din capitală, perioadă în care începea să se contureze personalitatea controversată a viitorului domn Tase Beştelitu’.

Acest băiat neastâmpărat care îşi uimea cunoscuţii prin agerimea lui, a fost din prima zi copilul preferat al Frosei. Din geneza lui, ea a făcut întotdeauna un secret bine păstrat. Poate că aşa cum a declarat ea la primărie, nici nu ştia cine este tatăl lui biologic. Dacă cineva insista să afle amănunte, ea îşi impunea mereu punctul de vedere, de nezdruncinat.

- Pe copilul ăsta l-am făcut singură. Eu am primit numai o sămânţă de la cineva care putea fi oricine, am lăsat-o să încolţească în mine şi atât. Băiatul ăsta nu are şi nu a avut niciodată tată. Eu sunt şi tatăl şi mama lui.

La şcoală, drept semn că Tase nu este un oarecare, a fost pus în banca a treia de la fereastră, lângă băiatul primarului. Nu ştie de ce, dar lui i-a făcut plăcere ca din prima zi să îşi bată joc de colegul său de bancă. Geniul răului începea să-şi arate colţii.

- Măi, copilaş, l-a interpelat Tase de cum l-a văzut pe băiatul primarului: mai ai fraţi sau surori pe acasă sau prin vecini sau pe la ţară, prin Teleorman, de unde vă trageţi voi?

- Nu, dar de ce mă întrebi?, s-a mirat Milică, băiatul primarului.

- Spune-i lui taică-tău că a avut noroc. I-a venit mintea la cap şi s-a oprit la timp, înainte să umple pământul cu tăntălăi ca tine. Sau, la voi, pe copii îi aduce barza? Ori îi aduce bărzoiul de şofer, a continuat tot el şi s-a pornit pe râs.

Milică nu prea a gustat gluma sau nu a vrut să îi dea atenţie pentru că a tăcut şi nu i-a răspuns. Atâta i-a trebuit lui Tase. Nu s-a lăsat şi a continuat cu insinuările.

- Nu răspunzi, ştii tu ceva. Dar coteţ aveţi?

- De ce crezi că ne trebuie coteţ?, s-a trezit Milică din muţenie surprins că este antrenat fără voie în jocul parşiv al colegului său de bancă.

După ce i-a răspuns, băiatul primarului a fost apucat de o dorinţă aprigă să îl umilească pe acest pui de lele pentru impertinenţa lui şi a decis că a venit momentul să îl pună la punct, să-l facă să simtă marea diferenţă dintre ei. El, un copil de primar cu mare putere în oraş, iar Tase, un amărât de băiat de curvă. Chiar dacă este stilată şi are o clientelă bună din care fac parte şi unele din notabilităţile oraşului, tot târfă rămâne.

Ajuns aici cu meditaţia lui internă, o clipă a avut un moment de ezitare. I-a apărut în minte o posibilitate care l-a îngrozit. Făcând ochii mari cât ceapa şi dând din cap ca un viţel asaltat vara de muşte, căuta să se detaşeze de imaginea care îi apăruse în minte. Efortul lui a învins spaima prin care trecea şi plin de speranţă a alungat-o.

Chinuitoarea dilemă care îl zăpăcise se justifica prin faima în creştere a coanei Frosa, iar întrebarea pe care şi-a adresat-o sieşi era dacă şi tatăl lui, distinsul domn primar, fost provincial din Teleorman, fusese sau mai rău, era încă unul din clienţii ei? Numai la acest gând i s-a făcut rău. Ce tragedie ar fi fost! Doar un moment, atâta a durat în mintea lui aventura tatălui său, pentru că în faţă i-a apărut imediat imaginea doamnei primar cu apetenţa ei pentru lux şi întreţinere corporală. Hotărât, nu se putea ca taică-său să fi călcat strâmb. Avea acasă tot ce îi trebuia şi încă parfumat cu mirosuri subtile. Liniştit acum, a început să turuie.

- Nouă nu ne trebuie coteţe; nu creştem găini şi nici purcei. Tata, în afară de faptul că este primar, este şi patronul unei firme de exploatare a unor cariere naţionale. Nu mai ştiu nici eu câte şi de care fel. Se ocupă şi de importul materialelor de construcţii. Toată ziua dă ordine la toată lumea să pună borduri pe străzi, bulevarde, în parcuri, peste tot, chiar şi trei ori pe an în acelaşi loc dacă vrea. Mai ales, acolo unde nu sunt necesare borduri noi. Asta consider eu că este adevărata putere. Să faci numai ce vrei tu,  fără să-ţi pese de ce spun alţii.

Mândru - nevoie mare - de isprăvile tatălui său, Milică a continuat să mitralieze verbal mica lui asistenţă, ridicându-şi în slăvi ascendenţa.

- Şi să mai ştii că face tot felul de afaceri cu regii asfaltului. Le dă unora contracte mari pe care ei nici nu pot să le facă, să toarne sute de kilometri de asfalt. Dacă patronii firmelor alese, întotdeauna aceleaşi, spun că nu vor termina la timp lucrările, tot el îi linişteşte. Îi asigură că nu are importanţă dacă ele întârzie şi sunt de calitate proastă dacă poţi trage foloase personale şi din asta. Tot tata îi îndeamnă să ceară pentru lucrări mai mult decât costă. Oricum, el le achită în avans. Banii îi ia din primărie şi dacă nu ajung, se împrumută, după care îi împarte cu ei.

Ajuns aici, Milică, odrasla primarului, şi-a fracturat discursul să vadă dacă l-a dat gata pe acest coleg neruşinat. Mulţumit de felul cum arăta mutra lui Tase care, pe măsură ce el se înfierbânta, căpăta un aer din ce în ce mai ponosit, i-a dat lovitura de graţie.

- Aşa că, vezi, tata are bani destui să cumpere pui şi carne proaspată şi orice altceva ne trebuie de aici sau din supermarket-urile din toată lumea; Germania, Franţa, Italia, Anglia şi chiar din America sau de oriunde pofteşte mama. Ai auzit tu de America, măi, broscoiule?

Junele primarului a fost învăţat de mic să fie arogant şi să-i sfideze pe toţi, de aceea ca să-l convingă pe Tase că nu exagerează cu nimic, a continuat:

          - Oricum, acţiunea asta, “cumpăratul” a tot ce este nevoie în casă, nu prea se întâmplă să o facem noi. Vicele are grijă de aprovizionarea ambelor familii, a lui şi a noastră şi le primim plocon. Pentru orice aprobare, un aviz de construcţie pentru o vilă, o iscălitură ici, una colo, aduce de mâncare pentru o lună şi nu numai atât. De fiecare dată când se întâmplă, îi aud pe tata şi pe vice şuşotind şi mai sesizez un zgomot specific bancnotelor care trec dintr-o mână în alta. Aş vrea să-ţi mai dau un exemplu de deşteptăciunea tatei. Când am început să  construim pe malul unui lac o vilă uriaşă, ca un mausoleu, grandoarea proiectului a impus  musai ca suprafaţa de teren pe care să fie ridicată să nu aibă mai puţin de 5.000 metri pătraţi. Crezi că tata a făcut ceea ce făcea orice prost? Aiurea! Nu a cumpărat terenul, dar a îmbrobodit nişte popi de ţară şi le-a luat din  patrimoniul bisericii 5.000 metri pătraţi cu vederea spre lac în concesiune pe o perioadă de  minim 50 de ani. Pentru acest teren, tata plăteşte anual o chirie de 100 euro, mai puţin decât un prost care nu are loc în curte măcar să întoarcă o căruţă. Este adevărat, a continuat cel care a avut norocul să se nască din tată escroc, mama este o campioană absolută la cheltuieli. Dar ea nu cumpără decât articole de lux: rochii de firmă din colecţii, genţi, pantofi, ceasuri scumpe, bijuterii şi nu din Fomânia. Ea zboară săptămânal la Paris sau nu mai ştiu unde şi cheltuieşte de fiecare dată o avere. Niciodată tata nu se supără şi îi spune: “Cumpără, măi, nevastă, că ai de unde! Atâta vreme cât sunt primar, mă simt ca un profesor care predă subalternilor şi populaţiei numai elemente de matematică superioară: folosesc exclusiv tabla înmulţirii şi adunării. Pe cea a scăderii am desfiinţat-o, aşa că fii fără grijă. Tot timpul o să se adune şi nu va scade niciodată. Dacă ştii unde să cotizezi şi unde să ungi, întotdeauna o să ai funcţii din care să mulgi, iar verdictele pe care le vei primi de la cei care judecă reclamaţiile împotriva ta vor fi mereu NUP (neînceperea urmăririi penale)”. 

 Fâră să se lase impresionat de lăudăroşenia norocosului cu tată primar, Tase care îşi pregătise pe îndelete lovitura, i-a ripostat:

- Nu trebuie să-mi dai mie raportul despre ce şi cum ciubucăreşte taică-tău. Dacă te torn şi vine poliţia să vă controleze, aţi încurcat-o, nu? Vezi, mă, de ce te-am întrebat de coteţ? Pentru că locul tău este acolo.

Rănit în amorul lui propriu de beneficiar, urmaş şi demn continuator al carierei de borfaş şi înşelător al naţiunii, Milică, revoltat, a ţinut să îi comunice în replică dreptul inalienabil la şpagă al şefilor.

- Ba deloc, că şi poliţiştii iau ciubuc. Ne-a spus tata că într-o zi unul a întrecut măsura. A luat mai mult decât el pentru muşamalizarea unui scandal iscat între grupuri de beţivi care se ocupă de proxenetism, sechestrarea de persoane şi comerţ cu droguri.

- Taci, mă, prostule, că îţi bagi familia în bucluc, s-a burzuluit Tase din nou la el. Taci, că uite a sunat clopoţelul şi trebuie să intrăm în clasă. Oricum clopoţelul trebuie să îl auzi pentru că dezvoltă mai mulţi decibeli decât zgomotul pe care îl face apa ce îţi sună ţie în cap.

Discuţii de genul ăsta au mai avut loc, dar Milică nu s-a mai supărat. Şi-a dat sema că asta îi este firea lui Tase şi dacă îl întărâtai, se făcea şi mai rău.

Nu se ştie cum, dar împotriva primelor lui porniri, Tase a prins o simpatie deosebită pentru Milică, cu toate că i se părea a fi un prostănac cu noroc chior. În timp ce jalnicul lui coleg avea de toate, inclusiv un tată uns cu toate alifiile, el nu avea tată deloc, nici măcar un tată golan. Cel puţin mama lui nu i-a vorbit niciodată despre aşa ceva.

În timpul şcolii nici unul din colegii lui nu l-a înţeles pe Tase. De ce trebuia ca el să fie el altfel decât ei? Şi în clasă şi pe terenul de sport, peste tot? De altfel nici el nu înţelegea ce microb ascuns îl făcea să funcţioneze parcă pe principiul lui invers.

Să fie oare vinovat amestecul de gene necunoscute cu care s-a confruntat coana Frosa la începutul carierei? Oare contactul dintre acestea şi ADN-ul Frosei, a determinat o revoluţie genetică sau i-a zdruncinat ereditatea? Acelaşi lucru s-a întrebat şi biograful lui de mai târziu, când şi-a luat răspunderea povestirii vieţii lui Tase.

În acest timp, băiatul creştea şi unora li se părea că i-a venit mintea la cap. Gravă eroare. Vorba asta cu mintea a ieşit în evidenţă ceva mai târziu, dar pe dos, când nimeni nu se mai aştepta şi numai după ce Tase şi-a întrerupt studiile zicând că ştie destule.

Renunţarea la învăţătură, unde avea şanse reale să progreseze, a reprezentat suprema dovadă că, în cazul lui, nu se putea conta pe maturizare, iar treaba cu mintea, era chiar o poveste. Pe scurt, în ciuda opoziţiei disperate a mamei sale, viaţa de scormonitor pentru descoperirea nestematelor culturii s-a terminat pentru Tase imediat după terminarea liceului.

Despre facultate, visul ei secret, Tase nici nu a vrut să audă. El s-a opus violent şi a insistat că are chemare pentru afaceri şi nu mai poate aştepta. “Orice întârziere ar putea să-i compromită startul”, susţinea el mereu în faţa Frosei. Groaza lui cea mai mare era că, între timp, hoţii aştia de la putere vor fura tot ce este de furat în Fomânia şi lui nu-i va mai rămâne nimic.

Perioada aceasta a fost şi cea mai dificilă din viaţa Frosei, mai cu seamă că se apropia vertiginos de vârsta de 40 de ani. Presimţea că business-ul ei va începe să scadă şi, odată pornită pe o pantă descendentă, ar fi ajuns o biată târfă, din ce în ce mai puţin căutată, cu pedigriul uitat, demodată, fleşcăită şi fără solicitanţi.

Acum era vizitată mai mult de clienţii tradiţionali cu care întreţinea relaţii corporale încă de la începuturile carierei ei. Este drept că nici ea nu mai căuta să-şi extindă reţeaua de clienţi şi se mulţumea cu vechiturile ei. Se mai întâmpla ca unora, atinşi de înaintarea în vârstă, să nu le funcţioneze bine hormonii sau să se lenevească, caz în care, patroana şi totodată unicul angajat, Frosa însăşi, trebuia să intervină cel puţin manual pentru remedierea situaţiei. Uneori, nici această intervenţie nu era suficientă şi trebuia ca să se spurce pentru resuscitarea organului neputincios.

Toate acestea, la care se adăuga părerea oglinzii pe care o consulta din ce în ce mai des, cât şi vederea lui Tase care crescuse şi ajunsese un vlăjgan de 1,90 metri, au convins-o că este momentul să tragă obloanele şi să-şi lichideze SRL-ul.

În sinea ei, Frosa era sigură că pentru ea viaţa nu s-a sfârşit - va continua să facă aceleaşi prestaţii, dar numai pe bază de voluntariat, fără bani, exclusiv pentru plăcerea ei.

Relaţia ei cu Tase a fost întotdeauna un mister pentru rude şi apropiaţii casei. Toţi se întrebau care este de fapt poziţia lui faţă de meseria mamei lui. Şi asta pentru că, în timp ce Frosei i se părea că tot ce face ea este fără cusur, pentru mulţi, meseria pe care o practica nu era considerată onorabilă.

Tase îşi iubea mama, cel puţin aşa credea fără să fie prea convins de adâncimea sentimentelor lui filiale. El vedea în practica ei numai sursa de câştig. De aceea, o considera o meserie ca oricare alta.

Desigur, cu anumite limite, bunăoară una din ele era aceea că putea fi practicată numai de femei, teoretic de orice femeie. Selecţia naturală intervenea însă şi aici. Deveneau curve cu adevărat numai cele care atrăgeau bărbaţii ca un magnet şi care dovedeau vocaţie pentru această meserie. O femeie nu trebuia să fie excesiv de frumoasă pentru a-i fi recunoscute calităţi de bună practicantă. Ajungea numai să nu pară atât de urâtă, încât bărbaţilor să le fie teamă să rămână singuri cu ea pe întuneric.

Până la urmă viaţa a avut grijă să infirme teoria exclusivităţii sexului femeiesc în această meserie. Mai demult, când el era încă un copil, a auzit nişte zvonuri în legătură cu cineva apropiat din familia lor, un bărbat, care pentru bani, ca şi coana Frosa, maică-sa, s-a pus pe post de femeie şi murise din cauza asta. Nefiindu-i prea clară speţa, a renunţat la cercetări aprofundate şi a lăsat lucrurile la nivel de folclor.

Precum se ştie, insensibilă la orice influenţă, Frosa a depăşit de mult faza de nehotărâre şi a ales cu siguranţă drumul pe care să îl parcurgă în viaţă.

După ce şi-a desenat traiectoria în viaţă, pe măsura trecerii timpului, a înţeles tot mai bine cât de mult datora meseriei alese, ea şi familia ei. Îşi acceptase de la început condiţia de femeie care se vinde cu toate avantajele, dar şi dezavantajele ei.

Frosa era dotată de la natură cu ceva minte, este drept că ea nu era cultivată şi din acest motiv nu punea prea mare bază pe ea. Mânată mai mult de instincte şi premoniţii, şi-a dat seama că pentru a rezista, trebuia să îşi impună o conduită care să o menţină la suprafaţă, să evite căderea în mocirla ucigătoare a regretelor tardive. Păstrându-şi echilibrul interior, i-a fost mult mai uşor să suporte şi opiniile “anti-meserie” de care era înconjurată.

Zilnic, după terminarea programului de lucru cu publicul, făcea o baie bună prin care înlătura orice urmă a hârjoanelor ei şi se simţea purificată. După spusele ei, intra în baie curvă şi ieşea de acolo nou-nouţă, aproape fecioară. Ea se amăgea că aşa şi este, desigur păstrând proporţiile şi neţinând seama de membrana iniţială de blocaj ce îi fusese sfârtecată cu un sfert de secol în urmă.

Lui Tase îi plăcea să o vadă pe Frosa făcând baie. Ea îi dădea voie să o privească, mai mult, era mândră că fiul ei o admira. Amândoi nu aveau niciun fel de prejudecăţi. El se mulţumea să îi admire silueta suplă, cu sânii viguroşi, generoşi şi coapse frumos arcuite, ca în picturile unor artişti plastici, preocupaţi mai mult de admiratul şi pipăitul modelelor decât de pictatul nudurilor.

Asta se întâmpla înainte ca el să împlinească 14 ani pentru că, după această vârstă, începuse să i se aprindă simţurile la vederea unei fetişcane cu mers sacadat şi sâni tresăltând obraznic sub bluză, în ritmul paşilor.

De la o vreme, din cauza extrapolării senzaţiilor pe care le trezeau în el fetele bine dezvoltate - pe care şi le imagina ca femei în devenire aflate pe moment în stadiul de răsad - Tase nu îşi mai permitea să o vizioneze pe Frosa făcând baie. Motivaţia renunţării la acest spectacol era teama ca el să nu atingă pragul de incandescenţă vecin cu incestul.

Acum, când el împlinea 18 ani şi termina liceul, iar Frosa, în pragul vârstei de 40 de ani, se hotărâse să pună capăt carierei, relaţia ei cu Tase a devenit una absolut normală, ca în orice familie cumsecade.

Făcând bilanţul financiar al activităţii ei profesionale, nu vedea niciun motiv să fie nemulţumită. Conturile şi bunurile pe care le avea, îi asigurau o retragere onorabilă din lumea afacerilor. Două lucruri regreta acum, la sfârşitul voluntar al carierei.

- Nu a înţeles de ce munca ei şi a colegelor de breaslă, plină de riscuri, dusă cu spirit de sacrificiu, abnegaţie şi talent - care a adus multor bărbaţi bucurie şi senzaţie de putere - nu a fost recunoscută şi acceptată de autorităţi în lista oficială de meserii.

- În al doilea rând, de ce la sfârşitul unei cariere ca a ei nu se acordă pensie, cu atât mai mult cu cât aici pensionarea survine mai devreme decât în alte meserii.

Ieşirea la pensie, după cum se ştie, în cazul practicantelor amorului pe bani nu se datorează lipsei dorinţei de muncă, ci este urmarea scăderii cererii în branşă. În ultimă instanţă, această scădere este urmarea accentuării vizibile a unor defecţiuni anatomice ancestrale de care se fac vinovaţi Adam şi Eva care au avut o prestaţie slabă când şi-au negociat drepturile la izgonirea din Rai.

Dacă se gândeşte ea mai bine, i se pare că ar trebui ca pe lângă pensie, să fie acordate şi sporuri de noapte, de risc, de neputinţă (a bărbaţilor fireşte, nicidecum a femeilor care, după cum se ştie, nu sunt nici potente, nici impotente).

În acelaşi timp, Frosa era conştientă că are şi puncte slabe. Nu a emis facturi, nu plătit niciodată TVA sau impozit pe profit. Dar nu din vina ei. Vina este tot a lor, a guvernanţilor care nu ştiu decât să f- - ă  poporul şi nicidecum să îi dea nişte amărâte de drepturi. Şi mai avea Frosa o dilemă. Îi venea greu să îşi imagineze ce s-ar fi întâmplat dacă în locul strălucitei cariere pe care a avut-o, ar fi ales ghicitul în cărţi sau în cafea.

Răspunsul şi l-a dat tot ea. Ghicitul în cărţi este o înşelătorie din care clientul nu se alege cu nimic; nu are nicio mulţumire, nici sufletească şi nici trupească.

Amorul, aşa cum l-a practicat ea, a fost altceva. O senzaţie atât de aproape de fericire, încât întotdeauna a avut impresia că se află la limita dintre material şi spiritual, dintre luciditate şi nebunie. Aşa a reuşit ea de fiecare dată să îşi trimită clienţii spre emoţii nebănuite, intense şi în plus a avut marele avantaj că a putut să participe de fiecare dată la extaz pe banii lor.

Oricum, până la urmă alegerea făcută de ea i-a oferit destulă plăcere şi mult mai mulţi bani decât ghicitul.